Ziua de 5 octombrie, ziua educaţiei naţionale, a fost prilej de dublă sărbătoare pentru elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială din Săveni. Colectivele de şcolari, profesori, învăţători şi educatori au sărbătorit ziua şcolii. Pe 6 octombrie 2016, unitatea numără 114 ani de la înfiinţare. Împlinirea unui secol şi mai bine de un deceniu de educaţie în comuna ialomiţeană a fost marcată cu un program artistic, deschis de ansamblul de dansuri, festivitate la care au participat elevi, părinţi şi cadre didactice.
Ziua festivă a debutat cu amintirea cadrelor didactice care au predat la şcoala din Săveni încă de la înfiinţarea ei, oameni trecuţi în lumea celor drepţi. Recunoştinţă le-a fost adusă şi cadrelor didactice, care zi de zi se dedică educării actualelor generaţii de copii.
Istoricul şcolii în cifre şi date a fost evocat publicului de către tânăra generaţie, care trebuie să cunoască trecutul unităţii în care învaţă. Cu amintiri plăcute şi nostalgie au evocat trecutul şcolii şi cadrele didactice cu zeci de ani vechime la catedra din Săveni.
Alături de cadrele didactice, de elevi şi părinţi, la zi se sărbătoare, s-a aflat şi primarul comunei. Copiii au primit bomboane de la autorităţi şi un supliment muzical, pregătit cu copiii de către preotul paroh.
Festivitatea s-a încheiat tot pe ritmuri tradiţionale, susţinute de Ansamblul Folcloric din Săveni.