Roadele anului au fost sărbătorite în Piaţa Agroalimentară din Slobozia! Acolo unde a avut loc tradiţionala manifestare a toamnei -Zilele Recoltei! Ajunsă la cea de-a VIII-a ediţie, sărbătoarea a adunat în piaţa mare producători de legume şi fructe din mai multe zone din judeţ. Oferta de toamnă a fost una diversificată, astfel că plasele cumpărătorilor s-au umplut rapid de la primele ore ale dimineţii. Şi nimeni nu s-a plans de preţuri, deşi au fost aceleaşi ca cele practicate în cursul săptămânii.
Printre cumpărători, la zi de sărbătoare, s-au aflat şi parlamentari de Ialomiţa, care şi-au îndesat plasele cu fructe proaspete şi legume bio de la producători locali.
Producătorii spun că a fost un an rodnic. Chiar dacă munca pământului este grea, pentru mulţi dintre ei este singura sursă de venit! Pentru ca afacerea să renteze, au încercat o varietate de produse şi au cultivat suprafeţe întinse. La Gura Ialomiţei, gogoşarii încă aşteaptă sa fie culeşi din câmp, iar fructele de Gheorghe Doja atrag clienţi cât ai spune…”pere”!
În timp ce o parte din produsele ialomiţene pleacă pe pieţele din Ardeal şi nu numai, producători din alte zone ale ţării vin la Slobozia să îşi vândă marfa. Printre comercianţii de vinuri, blănuri, ii, vase de lut şi lemn, am găsit un producător din Braşov, crescător de animale din tată în fiu. Acesta a alăturat fructelor şi legumelor autohtone brânzeturi şi preparate din carne.
La cea de-a VIII-a ediţie a Zilelor Recoltei de la Slobozia, toată lumea a ieşit în câştig! Vizitatorii au putut cumpăra la preţuri bune produse proaspete, fructe şi legume crescute în pământ ialomiţean, iar producătorii şi-au făcut cunoscută munca şi şi-au sporit vânzările faţă de alte zile. Munca lor nu a fost trecută cu vederea nici de autoritaţile municipale.
Sărbătoarea recoltei este una cu tradiţie în mai multe zone din Ialomiţa, în special in bazinele legumicole. Însă pieţele din capitala de judeţ rămân un catalizator al producătorilor locali.
Şi nu e sărbătoare dacă nu e joc şi voie bună! Astfel că lângă tarabe şi furnicarul de vizitatori, scena ridicată a găzduit un spectacol de muzică şi dans! Au întreţinut atmosfera interpreţi şi ansambluri foclorice din Gura Ialomiţei, Căzăneşti, Sudiţi, Săveni şi Coşereni. Deschiderea a fost făcută de Ansamblul „Doina Bărăganului”.