Consilierii judeţeni din Ialomiţa s-au întâlnit în şedinţa ordinară a lunii octombrie joi după-amiază, având 16 puncte pe ordinea de zi. Printre proiectele de hotărâre supuse dezbaterilor se numără aprobarea execuţiei bugetului general al judeţului , la trimestrul III din 2016, acordarea burselor de ajutor social elevilor care frecventează cursurile Liceului Tehnologic Special “Ion Teodorescu”, pentru semestrul I din anul şcolar 2016-2017 şi acordarea de granturi în cadrul acţiunii “Premii de excelenţă pentru olimpicii ialomiţeni din învăţământul preuniversitar de stat, pentru anul şcolar 2015-2016.”. Prima intervenţie din partea opoziţiei a fost făcută la proiectul ce a vizat rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului de Urgenţă, pe anul 2016.
Consilierii judeţeni au mai avut de aprobat documentaţiile de avizare a lucrărilor pentru restaurarea şi conservarea bisericii de lemn din Slobozia, a monumentului istoric Oraşul de Floci, precum şi pentru modernizarea a două tronsoane de drumuri judeţene.
În cadrul aceleaşi şedintei ordinare au fost validaţi membrii desemnaţi ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, pentru care a fost stabilită şi indemnizaţia lunară, a fost aprobată eliberarea licenţei transportatorului ce efectuează curse regulate pe traseul Sudiţi- Ţăndărei- Slobozia- Ivăneşti şi a fost modificată hotărârea de consiliu din septembrie 2015, privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al Muzeului Agriculturii.