Aparatură nouă şi performantă a fost adusă de medicul oftalmolog Camelia Ispas la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi, prin contract de comodat! Deja au fost efectuate primele operaţii de cataractă, oamenii scutind drumul către o clinică din marile oraşe. Aparatura deserveşte şi alte secţii, fiind utilă în blocul operator.
Spitalul Judeţean Călăraşi va avea în curând şi un aparat de rezonanţă magnetică. Finanţarea există pentru achiziţia lui de la Consiliul Judeţean şi Ministerul Sănătăţii, iar licitaţia a fost incheiată cu mai bine de 2 ani în urmă. Semnarea contractului cadru care trebuia făcută până la 15 noiembrie a fost decalată. Aparatul este însă aşteptat cu ardoare de personal şi pacienţi.
Spitalul deserveşte o populaţie de 350 de mii de locuitori şi înregistrează anual aproximativ 30 de mii de internări. Aparatul RMN va fi mai mult decât util şi va fi introdus şi într-un sistem de telemedicină.
Pe partea de radiologie, spitalul din Călăraşi nu se plânge de lipsa specialiştilor, iar adresabilitatea crescută impune dotarea cu aparatură performantă.