Au lasat antrenamentele pentru a le dărui doamnelor și domnișoarelor o floare cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Fotbaliștii legitimați la Unirea Slobozia, formația fanion a județului, au ales ca de 8 Martie să fie în mijlocul celor mai scumpe ființe din lume. Doamnele și domnișoarele întâlnite în cale au avut parte de o surpriză de ziua lor… un zâmbet, o floare și urări de sănătate și multe bucurii din partea celor obișnuiți cu mingea de fotbal, ore întregi de pregătire fizică și tehnico-tactică.
Doamnele și domnișoarele s-au arătat mai mult decât încântate de gestul fotbaliștilor de la Unirea Slobozia.
De la cel mai tânăr din lotul echipei până la căpitanul formației, fiecare fotbalist a ales sa marcheze într-un mod deosebit această zi.