Ploile din ultimele zile și-au lăsat amprenta și în județul Ialomița! Una negativă, din păcate în comuna Ciochina! După ce s-au înregistrat circa 120 de litri de precipitații pe metru pătrat, din declarațiile reprezentanților autorităților locale, au avut de suferit căile de acces către terenurile agricole din zona satului Bordușelu. Cele două drumuri care duc spre suprafețele cultivate au fost serios afectate de ploaie. Piatra a fost acoperită cu nisip, iar părțile laterale au început să se surpe. În consecință, autoritățile locale au fost nevoite să intervină cu oameni și utilaje pentru remedierea situației. Nu au scăpat de probleme nici suprafețele agricole de la intrarea în satul Bordușelu, dar nici câteva curți ale cetățenilor.
Autoritățile locale au avut de partea lor și agenții economici din comună, care au ajutat cu utilaje.