Călărășenii sunt așteptați, în zilele de 23 și 24 septembrie, să ia parte la activitățile pregătite de Primăria Municipiului Călărași pentru sărbătorirea a 422 de ani de atestare documentară a urbei.
Deschiderea oficială a evenimentului Zilele Municipiului Călărași-ediția 2017 va avea loc în foaierul Casei de cultură Barbu Știrbei, sâmbătă, 23 septembrie, la ora 10.00. În foaier va fi prezentată o galerie a primarilor post-decembriști ai municipiului Călărași, Ana Maria Ilie urmând a încânta auditoriul cu o interpretare la pianină. În sala de spectacole, evenimentul va continua cu proiecția filmului câștigător al concursului ”Călărași/Acasă”, conferirea de titluri de cetățean de onoare, precum și a unor diplome de onoare tuturor primarilor în funcție din județul Călărași și foștilor primari și viceprimari ai municipiului Călărași aflați în viață. Deschiderea oficială va fi încheiată cu un concert de muzică clasică oferit de DUO STOICA. Răzvan și Andreea Stoica, frați și muzicieni, împart aceeași pasiune. Răzvan va oferi un moment emoționant pe acordurile uneia dintre cele mai celebre viori din lume, vioara STRADIVARIUS, acompaniat de sora lui, Andreea, la pian.
Programul zilei de sâmbătă, 23 septembrie, va fi completat cu :
Orele 11.00-11.45-pe traseul Orizont-platoul din fața Casei de cultură, parada ansamblurilor artistice ale delegațiilor străine invitate de Primăria Municipiului Călărași și a participanților la Concursul național de cântec popular ”La fântâna dorului” (organizat, în cadrul Zilelor Municipiului Călărași, de către Palatul Copiilor)
Ora 11.00-Deschiderea târgului de meșteri populari din țară și din județ, pe platoul din fața BCR
Ora 14.00-Nunta de Aur-ediția 2017, la Salon Hestia
Orele 17.30-18.00-pe scena din fața Prefecturii, spectacol oferit de ansamblurile invitate din orașele înfrățite cu municipiul Călărași
Orele 18.00-20.30 – pe scena din fața Prefecturii, spectacol oferit de participanții la concursul național ”La fântâna dorului”
Orele 20.30-21.30-concert muzică populară Petrică Mâțu Stoian
Ziua de duminică, 24 septembrie, va debuta la ora 10.00, pe platoul din fața Prefecturii, unde, timp de o oră, vor avea loc un concurs de table, dar și jocuri și concursuri distractive pentru copii. În același interval orar, pe treptele Centrului cultural Barbu Știrbei, vor avea loc meciuri demonstrative oferite de secția de box a CSM Călărași, dar și o demonstrație de culturism oferită de Clubul sportiv Fortus Călărași