Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa informează contribuabilii interesaţi ca au fost publicate principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare pentru anul 2016 şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici, ce au fost aprobate prin Ordinul MFP nr. 166/2017.
Astfel, depun situaţii financiare anuale în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar până cel târziu la data de 30 mai 2017, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, subunităţi din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate, cu excepţia subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European, sediile permanente desemnate prevăzute la articolul 7 din OMFP 166/2017 .
Tot pana la 30 mai 2017 vor depune si entităţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată
Până cel târziu la data de 2 mai 2017, respectiv în termen de 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar depun situaţiile financiare anuale celelalte persoane prevăzute la articolul 1 alineatele (1) – (3) din Legea nr. 82/1991, printre care şi asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial.
Situaţiile financiare anuale se completează cu ajutorul programului de asistenţă care este pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, de unităţile fiscale sau poate fi descărcat de pe portalul ANAF.
Situaţiile financiare anuale se depun la administraţii financiare teritoriale în format hârtie şi în format electronic sau la oficiile poştale, prin scrisori recomandate.
De menţionat faptul ca erorile constatate după depunerea situațiilor financiare anuale pot fi corectate la data constatării lor, potrivit Procedurii de îndreptare a greșelilor cuprinse în bilanțurile depuse inițial conform Ordinul MFP nr. 450/2016.
Situaţiile financiare anuale se completează cu ajutorul programului de asistenţă care este pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, de unităţile fiscale sau poate fi descărcat de pe portalul ANAF.
Situaţiile financiare anuale se depun la administraţii financiare teritoriale în format hârtie şi în format electronic sau la oficiile poştale, prin scrisori recomandate.
Atragem atenţia faptului ca prezentarea de situații financiare care conțin date eronate sau necorelate, reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 lei la 1.000 de lei.
De asemenea, depunerea mai multor seturi de situații financiare anuale pentru același exercițiu financiar reprezintă contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei.