Conducerea Consiliului Județean a cuprins sume mai mari la buget anul acesta pentru premierea excelenței în învățământul ialomițean! Atât elevii care fac performanță, cât și profesorii lor, vor primi premii aproape duble față de nivelul anului trecut. Scopul este acela de a sprijini și de a stimula actul educațional, pentru a crește performanța școlară. Astfel, acțiunea “Premii de excelență pentru olimpicii ialomițeni din învățământul preuniversitar de stat, pentru anul școlar 2016-2017”va fi supusă aprobării consilierilor județeni în cadrul ședinței din 18 mai, pentru a finanța suplimentar acordarea de granturi școlilor cu rezultate deoebite. Ordinea de zi mai cuprinde 16 proiecte de hotărâre, care vizează rectificări de buget, strategia în domeniul energetic ialomițean și constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Județeană. Într-o întâlnire cu presa locală, executivul Consiliului Județean a expus pe rând fiecare dintre proiectele de hotărâre care vor fi supuse aprobării plenului în ședința de joi. Primele dintre ele se referă la rectificarea bugetului general al județului Ialomița și la cel de venituri și cheltuieli al Spitalului Județean de Urgență Slobozia.
Un alt capitol de proiecte de hotărâre vizează creșterea eficienței energetice a mai multor clădiri în care funcționează instituții aflate în subordinea Consiliului Județean Ialomița.
Ședința ordinară este publică și va avea loc joi, 18 mai, de la orele 14.00, în sala de ședințe a Centrului Cultural UNESCO “Ionel Perlea”.