Festivalul luminii a adus şi în acest an la Slobozia, atmosfera de basm, cu bucuria şi speranţa ei! 11 mii de lumânări au fost aprinse în Parcul Tineretului! Tot atâtea ca în Bucureşti şi marile oraşe! Diferenţa este că acolo au lucrat sute de oameni pentru asta, pe când la noi doar câteva zeci. Zeci de tineri care au dorit să transmită miilor de vizitatori să se bucure de lucrurile mărunte. Le-au pregătit un program cu muzică, jocuri, acrobaţii incendiare, un atelier de confecţionat gulguţe şi alte două de trimis vederi celor dragi, de scriere de dorinţe şi lucruri care ne fac fericiţi.
Preţ de câteva ore, spaţiul din faţa Catedralei Episcopale a fost animat, cu lumânări aprinse, chitare, jocuri şi voie bună, ca într-un loc de poveste, care să îi îndemne pe oameni să redescopere bucuriile mărunte, într-o lume în care uităm să zâmbim.
Cercetaşii României, organizatorii festivalului, iubesc natura şi caută adepţi în aventurile lor. Centrul de la Slobozia a atras câteva zeci în cei 4 ani de la înfiinţare!
“Festivalul luminii”, organizat de cercetaşii României în fiecare an în mai multe locaţii din ţară, are scopul de a crea un spaţiu liniştit, de deconectare a participanţilor de la agitaţia vieţii de zi cu zi si de a-şi aminti că lucrurile mărunte din jurul lor le pot face clipa, ziua şi viaţa mai bune.
De sărbătoarea luminii s-au bucurat atât copiii, cît şi adulţii care s-au străduit minute bune să aprindă gulguţe şi lampioane, pe care le-au înălţat în întunericul nopţii.