Preşedintele PNL Ialomiţa, Gheorghe Tinel, şi-a manifestat public dezamăgirea faţă de rezultatul votului de duminică, 11 decembrie. Cu cele doar 13 procente câştigate pe reşedinţa de judeţ şi cu un mandate de deputat câştigat la redistribuire, rezultatul politic se arată cu mult sub aşteptările organizaţiei judeţene. Liderul liberalilor ialomiţeni a realizat deja o primă analiză cu biroul permanent judeţean, care arată peste 20 de mii de voturi pierdute de la alegerile locale şi până în prezent. Gheorghe Tinel reclamă slaba implicare şi posibila trădare a aleşilor locali în campania electorală. Din cele 20 de primării cu edili liberali, PNL a câştigat doar în patru.
Partidul Naţional Liberal este partidul care a pierdut cele mai multe voturi la aceste alegeri. Greşelile? Au fost mai multe! Atât de strategie, cât şi de abordare a unor situaţii, susţine liderul organizaţiei.
Pentru liberalii ialomiţeni, urmează o perioadă de analiză organizaţie cu organizaţie, iar acolo unde rezultatele sunt sub medie, vor fi luate măsuri drastice.