Sărbătoarea colindului la Slobozia

Slobozia…a primit cu colindul! Grupuri de colindători din Ialomiţa şi din ţară au venit în reşedinţa de judeţ să îi ureze pe slobozeni aşa cum ştiu ei mai frumos! Cu colinde din străbuni şi cu jocuri din copilărie, în spectacolul „Sub zare de soare”, susţinut vineri seară ( 16 decembrie 2016) pe scena Casei Municipale de Cultură, acolo unde au urcat peste 350 de colindători.Ca în fiecare an, spectacolul a fost deschis cu tradiţionala paradă a colindelor pe B-dul Matei Basarab.

Alaiul colindătorilor a pornit de la stadion şi s-a oprit în Piaţa Unirii. Preţ de câteva zeci de minute, colindători din toate zonele folclorice ale ţării şi-au etalat în faţa slobozenilor, porturile şi obiceiurile de iarnă. În plină stradă, sub ochii trecătorilor, tineri din Suceava, Vaslui, Hunedoara, Buzău, Galaţi, Tulcea şi Bistriţa Năsăud, dar şi din Luciu, Giurgeni, Vlădeni, Jilavele şi Mihail Kogalniceanu, au jucat capra, ursul, pluguşorul şi alte jocuri din bătrani.
Spectacolul s-a mutat apoi pe scena Casei de Cultură Municipale , unde s-au făcut primele urări de Crăciun şi Anul Nou. Deschiderea a fost facută de către gazde.
Cu o tradiţie de ani buni în colindat, copiii ansamblului din Jilavele au fost primii care au urcat pe scenă, în faţa publicului dornic să descopere tradiţiile şi obiceiurile de iarnă.
Cum nu există Craciun fără colinde, grupuri valoroase şi reprezentative din Maramureş, Moldova şi Muntenia au salutat Naşterea Domnului cu urări, cântece şi jocuri, sub genericul „Sub Zare de Soare”, la cea de-a XI-a ediţie sărbătorii colindului de la Slobozia, într-un spectacol menit să ne apropie sufleteşte de magia sărbătorilor.

Lasă un răspuns