Laurenţiu Beluşică, directorul medical al SJU Călăraşi „ Avem nevoie urgentă de medici anestezişti!

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi are un ambulatoriu modernizat cu fonduri europene, asigură efectuarea operaţiilor oftalmologice cu aparatură de ultimă generaţie şi în curând va fi achiziţionat un aparat RMN performant pentru pacienţii care au nevoie de investigaţii amănunţite. Însă ca orice spital din România are nevoie de medici. Vreo 40 la număr. Deficit există pe toate cele 18 secţii ale spitalului. E nevoie de medici pediatri, neonatologi, obstetricieni şi ginecologi, chirurgi şi cardiologi. Însă apelul disperat al conducerii spitalului pleacă spre medicii anestezişti.

O mână de ajutor dau colegilor din Călăraşi doctorii din ţara vecină. Directorul medical al cele mai mari unităţi spitaliceşti din Călăraşi a încercat să recruteze noi cadre şi la târgul de joburi pentru personal medical „Cariere în alb”, organizat la Bucureşti.
Deşi administraţia judeţeană incearcă să asigure locuinţe de serviciu, o masă caldă, transport şi materiale informative, managerul medical al spitalului este de parere că nu lipsa materială este motivul pentru care medicii pleacă din România.
Singurele scheme complete ale Spitalului de Urgenţă din Călăraşi sunt pe anatomie patologică, medicină legală şi ortopedie.

Lasă un răspuns