Concursul de știință și tehnică ”Florin Vasilescu”, ediția a XIX-a

Unul din cele mai importante evenimente educaționale din județul Călărași se desfășoară la acest sfărșit de săptămână! Concursul național de știință și tehnică ”Florin Vasilescu”, ajuns la ediția a XIX-a, se adresează elevilor de liceu pasionați de matematică, științe și tehnologii, care aduc în fața comisiei an de an proiecte inovative.

Festivitatea de deschidere a competiției a avut loc în sala de ședințe a Consiliului Local Călărași, în prezența autorităților județului, a elevilor și cadrelor didactice. Într-un cadru festiv, primarul Daniel Ștefan Drăgulin i-a acordat o Diplomă de excelență și o Plachetă omagială din partea municipiului Călărași profesorului Mircea Victor Rusu, om de știință și cadru didactic universitar, mentor a numeroase generații de fizicieni, cercetători și profesori de fizică.

Edilul a anunțat că în următoarea ședință a Consiliului Local Călărași va fi supusă dezbaterii conferirea titlului de Cetățean de Onoare renumitului profesor.

Manifestările Științei și Tehnicii Școlare, desfășurate la Călărași în numele lui Florin Vasilescu, cuprind două secțiuni- una pentru elevi și o alta pentru profesori. Echipaje de 2-5 elevi de liceu își prezintă proiectele, a căror calitate, originalitate și mod de prezentare vor fi notate. Profesorii din domeniu participă la Sesiunea de Comunicări Științifice , ediția a XIV-a, cu lucrări care fac referire la modul de formare a competențelor elevilor în matematică, științe și tehnologii.

Premierea va avea loc duminică, 21 mai.

Lasă un răspuns