Sărbătoare la malul Dunării, în Călăraşi

Fluviul Dunărea a fost sărbătorit pentru al cincilea an consecutiv în municipiul Călăraşi. Manifestarea, amânată cu o săptămână din cauza codului roşu de caniculă, a devenit deja o tradiţie pentru călărăşenii, care vin din toate colţurile judeţului să participe în Parcul Central la sărbătoarea Dunării. Alături de ei au venit şi campionii vâslitului în frunte cu Ivan Patzaichin, care invită la competiţia pe apă „Descoperă Rowmania”, parte din programul pregătit an de an de municipalitate. Şi cum Dunărea este sărbătorită cel mai bine pe cursul ei, zeci de oameni de toate vârstele s-au înscris din zorii zilei la concursul de canotaj, chiar dacă unii nu au pus mâna în viaţa lor pe o vâslă.

Curajoşi s-au dovedit şi cicliştii din Slobozia. După ce au pedalat mai bine de o oră să ajungă la Călăraşi, s-au urcat în canotcă la vâslit, în prima serie a concursului, care a avut la start nouă echipaje.
Aproape de calificarea la marea finală a fost şi echipajul primăriei, care a dovedit că se pricepe să mânuiască vâsla, la fel de bine precum pixul. Şi să fii cu şeful în barcă nu e tocmai uşor…
Parteneriatul între Primăria Municipiului Călăraşi şi Asociaţia Mila 23 condusă de Ivan Patzaichin oferă an de an privitorilor un adevărat spectacol pe apă, manifestare care atrage din ce în ce mai mulţi participanţi. „Descoperă Rowmania” este o competiţie de vâslit în canotci de 10+1, dar şi o campanie naţională de promovare a patrimoniului naţional şi a mişcării în aer liber.
Dunărea şi Parcul Central din Călăraşi au cucerit şi nou-veniţii la sărbătoarea bătrânului fluviu.
Şi dacă vorbim de Dunăre, vorbim şi de peşte. Astfel că pe lângă tradiţionalii mici care au sfârâit pe grătare, ciorba pescărească a fost atracţia zilei la terase. Primele porţii au fost servite chiar de către gazdele evenimentului.
Bunătăţile culinare au fost asezonate cu muzică bună într-un program artistic cu dansuri şi cântece populare, oferite de elevii Palatului Copiilor Călărași și ai Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.
Şi dacă e rost de sărbătoare şi voie bună, oamenii se adună cu drag să petreacă.
Publicul s-a mutat apoi la debarcader pentru a urmări demonstrația pe apă a sportivilor legitimați la CSS Călărași (caiac-canoe), urmată de compeţiţia la vâslit a celor nouă echipaje care s-au întrecut pe trei serii în cele trei cantoci. Primele calificate s-au întrecut în marea finală, căştigată de echipajul „Pagaia ruptă”. O denumire aleasă cu inspiraţie dacă ne gândim la istoricul sportiv al marelui Ivan Patzaichin.
Câştigătorii de la Călărași vor intra în finala națională „Descoperă Rowmania”, care se va desfăşura în cadrul „Festivalului Rowmania”, pe 3 septembrie, la Tulcea.

Lasă un răspuns