Interpretul ialomiţean Ionuţ Cocoş – la un pas de câştigarea trofeului „Ion Albeşteanu”

Unul dintre cele mai mari festivaluri de folclor din ţară, Festivalul Naţional „Ion Albesteanu”, şi-a tras cortina după o seară de concurs, cu Gala Laureaţilor. Din cei 14 tineri care au urcat pe scena de la Slobozia la cea de-a XI-a ediţie a competiţiei, interpreţi veniţi din Moldova, Ardeal şi Muntenia, toţi fac cinste folcorului românesc. Însă numai jumătate dintre ei au plecat acasă cu premii. După lungi deliberări, juriul a acordat trei menţiuni, trei locuri pe podium şi trofeul, care a plecat la concurenta din Teleorman. La un punctaj strâns de marele premiu, ialomiţeanul Ionuţ Cocoş a primit locul întâi pentru al treilea an consecutiv. Premiile au fost acordate în aplauzele publicului de către membrii consacraţi ai juriului.

De 11 ani, Festivalul naţional de folclor „Ion Albeşteanu“ contribuie la descoperirea şi promovarea celor mai valoroşi interpreţi de muzică populară din ţară, precum şi la stimularea interesului publicului pentru receptarea creaţiilor folclorice autentice, valorificarea comorilor cântecului şi portului popular românesc şi introducerea sa în circuitul valorilor spirituale.
În cele două seri de festival, concurenţii au fost acompaniaţi de orchestra „Doina Bărăganului“ dirijată de prof. dr. Cristian Obrejan. Evenimentul a fost încheiat însă de taraful „Ion Albeşteanu“ şi de recitalurile soţiei marelui lăutar Tiţa Ştefan şi fiului acestora, Valentin Albeşteanu.

Lasă un răspuns