Postul de jandarmi de la Amara sărbătoreşte un an de la înfiinţare cu o statistică pozitivă

În staţiunea balneoclimaterică Amara, infracţionalitatea a scăzut în ultimul an. Atât cetăţenii, cât şi turiştii s-au simţit în siguranţă pe străzi şi la plajă. Acest lucru se datorează efectivelor din cadrul postului de jandarmi înfiinţat în urmă cu un an. Fluctuaţia mare de turişti, atât în sezonul cald, cât şi în cel rece, la bazele de tratament, a dus la necesitatea înfiinţarii acestui post, care după un an de activitate se mândreşte cu un bilanţ pozitiv.

Până în luna august a acestui an, postul de jandarmi de la Amara a funcţionat cu 4 jandarmi -1 şef de post şi 3 subofiţeri operativi la ordine publică. De la sfârşitul verii, numărul jandarmilor a fost dublat, iar în dotarea postului au intrat
două autospeciale Dacia Logan .
Pe langă patrulări, jandarmii au intervenit şi la solicitările cetăţenilor prin sistemul unic de urgenţă ,,112’’ , la 185 acţiuni punctuale, în care predomină cazurile de violenţă. În cele 12 luni de activitate, jandarmii din Amara au constatat şi sancţionat 430 de fapte de natură contravenţională, fiind aplicate peste 300 de amenzi, în valoare de 67.500 lei. Pentru 74 de infracţiuni au fost întocmite actele premergătoare în vederea continuării cercetărilor de către poliţie.

Lasă un răspuns