Invitat de CECCAR Ialomiţa, economistul Radu Ciobanu a vorbit la târgul de carte despre fiscalitatea din România

Se descurcă cu literele, tot atât de bine pe cât o fac cu cifrele! Vorbim despre contabilii care şi-au expus lucrările la salonul anual de carte şi în acest an! Ziua dedicată editurii CECCAR l-a adus în prim plan pe Radu Ciobanu, asistent universitar doctor, autor a numeroase publicaţii contabile, care a explicat fiscalitatea pe înţelesul tuturor, în contextul schimbărilor suferite de codul fiscal, aproape lunar.

Elevii de la profilul economic al mai multor licee din judeţ au venit la târgul de carte pentru a se întâlni cu specialiştii din domeniul financiar- contabil şi pentru a le adresa întrebări legate de prevederi legislative şi obligaţii fiscale.
Editura Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, acreditată de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior numără doisprezece ani de existenţă pe piaţă şi sute de cărţi publicate! Anul 2016 contabilizează pentru CECCAR Ialomiţa şase ani de colaborare cu Biblioteca Judeţeană.
Programul editorial din acest an nu a numărat foarte multe publicaţii contabile ca în anii trecuţi, însă cele scose de sub tipar se dovedesc a fi foarte utile membrilor CECCAR, în special revista instituţiei de expertiză şi audit în afaceri.
Invitatul special, asit.univ.dr. Radu Ciobanu, semnează şi el în paginile celui mai recent număr al revistei, împreună cu directorul CECCAR, Florin Dobre, un articol privind oportunităţile şi facilităţile fiscale din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii.

Lasă un răspuns