Pe 23 mai, ai „All inclusive”!

Piesa de teatru “All inclusive” va fi jucată la Slobozia! Actorii Medeea Marinescu, Marius Manole, Mirela Oprişor, Vlad Zamfirescu şi Diana Roman promit un adevărat regal al comediei printr-o piesă jucată în vervă şi presărată cu situaţii de o ironie comică şi replici de tot hazul.
Scenariul e așa: o tânără studentă la Teatru trăiește o – cum altfel? – frumoasă poveste de dragoste cu profesorul ei, ocazie cu care se trezește cu două liniuțe la testul de sarcină. În tot acest timp, părinții fetei traversează o criză conjugală. Tatăl e încurcat cu o terță, care… în fine, e complicat, dar amuzant.
Acţiunea gravitează în jurul familiei formate din Maurice (Marius Manole), Margaret (Medeea Marinescu) şi fiica lor Adele (Diana Roman). Ajunşi în preajma vârstei de 40 de ani, cu o fiică de 20, cei doi părinţi par să fie într-o căutare perpetuă a unui ideal nedefinit, tânjind mereu după altceva decât ceea ce le-a oferit viaţa până în acel moment. Existenţa lor ia o turnură neaşteptată atunci când Adele, tânără studentă, anunţă că trăieşte o poveste de dragoste şi aşteaptă un copil de la nimeni altul decât profesorul ei Vincent (Vlad Zamfirescu). Iar tatăl Adelei, Maurice (Marius Manole) traveresează criza vârstei de mijloc crezând că îşi va găsi fericirea chiar în braţele veselei Monique (Mirela Oprişor), sora iubitului fiicei sale. Ce se întâmplă când protagoniştii acestui scenariu ajung faţă în faţă veţi descoperi asistând la spectacol.
Nu pierdeţi întâlnirea cu nume reprezentative ale noii generaţii de aur a teatrului românesc, în această nouă comedie spumoasă în care hohotele de râs se împletesc cu trăirea autentică şi cu momentele de mare tensiune emoţională. Regia spectacolului este semnată de Vlad Zamfirescu, iar scenografia de Mădălina Marinescu.
Spectacolul se joacă de la orele 19.00, la Casa Municipală de Cultură, iar prețul unui bilet este de 70 lei!

Lasă un răspuns