Zilele Europene ale Patrimoniului la Muzeul Judeţean Ialomiţa

Rolul determinant al comunităților locale în activitatea de definire și protejare a patrimoniului local a fost adus în atenţia publică de cea de-a XXIV-a ediţie a Zilelor Europene ale Patrimoniului, marcate pe 17 septembrie in România.
Muzeul Județean Ialomița s-a alăturat, ca în fiecare an, inițiativei europene propunând un program cultural deosebit. Pe lângă vizitarea expozițiilor de la sediul central din Slobozia și a celor din teritoriu – Baza de Cercetare și Expunere Muzeală Orașul de Floci și Așezământul de Artă și Cultură Religioasă Maia-Catargi, începând cu data de 16 septembrie, muzeul organizează expoziția: „Patrimoniul Cultural Mobil Recuperat- Eforturi reunite”.Protejarea patrimoniului cultural mobil, recuperarea acestuia atunci când se află în pericol reprezintă două dintre cele mai importante obiective pe care orice muzeu trebuie să le aibă.
În vederea realizării acestor obiective, o bună colaborare instituțională atât la nivel județean, cât și național, este vitală. În acest scop, Muzeul Județean Ialomița menține o legătură constantă cu Direcția Județeană de Cultură Ialomița și cu Serviciul de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Ialomița. Nu de puține ori, vigilența reprezentanților poliției a condus la recuperarea diferitelor obiecte de patrimoniu care, altfel, ar fi ajuns pe mâna rețelelor de traficanți de obiecte de patrimoniu sau chiar distruse pentru totdeauna.

Începând cu anul 1992, luna septembrie a adus în calendarul activităților culturale românești evenimentul ZILELE EUROPENE ALE PATRIMOIULUI, eveniment organizat la inițiativa comună a Consiliului Europei și a Uniunii Europene. Dedicat nu doar vizitării monumentelor istorice și a siturilor arheologice, evenimentul a adus în discuție teme variate și întotdeauna de actualitate cu privire la cunoașterea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural.
Expoziția PATRIMONIUL CULTURAL MOBIL RECUPERAT – EFORTURI REUNITE, încearcă să transmită publicului speranța că, reunindu-ne eforturile, patrimoniul cultural mobil aflat uneori în pericolul de a fi distrus intenționat sau prin nepăsare, ori pur și simplu uitat, poate fi protejat și transmis mai departe, celor pentru care noi, cei de azi, mâine nu vom mai fi decât istorie.

Lasă un răspuns