Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean pe luna martie

Consilierii judeţeni s-au întrunit vineri la prânz ( 10 martie 2017) în prima şedinţă ordinară a acestei primăveri cu 11 puncte pe ordinea de zi. Printre proiectele de hotărâre supuse aprobării celor 26 de consilieri prezenţi se numără
aprobarea organigramei, statului de funcţii şi funcţiilor publice din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Ialomiţa, modificarea unor hotărâri din lunile august şi octombrie ale anului trecut privind desemnarea unor reprezentanţi în consiliile de administraţie ale Muzeului Naţional al Agriculturii şi Liceului Tehnologic Special ”Ion Teodorescu” Slobozia pentru anul școlar 2016 – 2017. Primul proiect care a stărnit şi primele discuţii a fost cel privind repartizarea pe bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ a unor sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pe anul 2017. Deşi nu a solicitat fonduri, comuna Bărbuleşti primeşte şi cei mai mulţi bani.

Necesitatea investiţiilor în infrastructura medicală a revenit în atenţia consilierilor judeţeni cu un proiect privind aprobarea Notei conceptuale întocmită pentru ”Construirea Blocului Operator din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia” şi ”Modernizarea și dotarea incintei clădirii Spitalului Județean de Urgență Slobozia”.
O solicitare adresată Guvernului României pentru trecerea unor imobile proprietate publică a statului din administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene în proprietatea publică a Județului Ialomița vizează şi aerodromul de la Alexeni.
Consilierii judeţeni care au părăsit sala de şedinţe, din solidaritate cu presa locală, dar încălcând prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare, au primit avertisment din partea preşedintelui Victor Moraru, care a făcut câteva precizări în încheierea şedinţei privind sancţiunile prevăzute de acest act pentru abateri.
În cadrul şedinţei au mai fost aprobate notele conceptuale întocmite şi pentru ”Amenajare curte interioară – Liceul Tehnologic Special Ion Teodorescu Slobozia”, ”Modernizare faleză Dunăre în comuna Bordușani”, ”Construirea unui punct de acostare turistică pe malul stâng al Brațului Borcea în localitatea Stelnica” şi aprobarea documentației tehnico – economice, faza D.A.L.I. și a principalilor indicatori tehnico – economici la obiectivul de investiţii „Consolidare, amenajare și reorganizare clădire Muzeul Agriculturii”.

Lasă un răspuns